Povestea porcilor…şi nu doar a lor - Introducere -

                „A fost odată ca niciodată şi de n-ar fi, nu s-ar povesti...”?

                Aşa să fie oare?

                Mă uimeşte zi de zi, chiar nu reuşesc să-mi dau pace, că doar pentru a şti ce bag în gură trebuie să fac mini-anchete, să citesc etichetele cu enciclopedia în braţe, să văd documentare, să...să...să. Nu pot să ştiu ce anume îmi introduc în organism, fără să fac un efort uriaş. De ce toate etichetele par nişte dosare de la vreo firmă producătoare de materii plastice? De ce spunem cu toţii că mâncarea parcă nu (mai) are gust? De ce trebuie să folosim cuburi de legume ca să dăm gust mâncării? De ce trebuie să aflu după ani şi ani că o anume substanţă din iaurtul meu era cancerigenă? Mi se pare că întreaga industrie alimentară este o mare maşină de război care mă are drept ţintă pe mine, consumatorul. Cum este posibil? De ce stau lucrurile aşa? În mod normal ar trebui să avem dreptul să fim informaţi, să fim informaţi bine, fără ascunzişuri, fără briz-brizuri comerciale, fără minciuni.

                Daaaa, în ceea ce priveşte alimentaţia noastră, căci despre ea e vorba, în zilele noastre fraza pe care am folosit-o ca subtitlu sună radical diferit. Ceva în genul:  nu „a fost odată” ci „este”, nu „ca niciodată”, ci „ca de ceva timp încoace şi dacă nu ne trezim va mai fi pentru mult timp în viitor” şi nu „de n-ar fi nu s-ar povesti”, ci „este, dar nu se povesteşte”.  

                „Este, dar nu se povesteşte”? Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că în industria alimentară se întâmplă multe lucruri despre care nu ştim mai nimic; despre care avem, bineînţeles, bănuielile noastre, dar de ştiut sigur nu prea ştim mare lucru. De multe ori, nu ştim din vina noastră. Mâncatul a devenit o ocupaţie pasivă, nu numai că nu ne mai producem de unii singuri hrana, dar nici nu mai vrem să ştim nimic despre cum ajunge ea în farfuria noastră şi, cel mai grav ce doamne iartă-mă avem în farfurie. Pentru mulţi singura anchetă pe care o fac cu referire la mâncare este "Cât costă?". Nu ştim însă şi pentru că industria alimentară este o industrie „sub cheie”. Pentru că tace, se ascunde, se fofilează, se travesteşte……………doar doar nu ne-om da seama ce se întâmplă cu adevărat.

                Ei bine, de curând am terminat o carte. Nu orice carte, ci o CARTE-ANCHETĂ, care mi-a lămurit multe dintre bănuielile pe care le aveam despre carne. Da, despre carnea pe care o mâncăm, carnea pe care o daţi copiilor voştri. Nu numai că m-a lămurit cartea asta, m-a năucit, m-a pus în faţa unei realităţi înfiorătoare: mi-a furnizat descrieri şi date la care mintea mea de una singură nu ar fi putut să ajungă.

Acesta este primul articol dintr-o serie despre carne.

Vă rog să aveţi puţintică răbdare!

Haideţi să facem un test! Un joc de copii. Eu spun un cuvânt sau un grup de cuvinte, apoi vă las să vă gândiţi timp de 10 secunde, după care voi închideţi ochii şi apoi notaţi ce aţi văzut cu ochii minţii.

Sunteţi gata?

Test 1:  „carne de porc”!

1              2             3             4             5             6             7             8             9             10 …

Acum, notaţi vă rog pe o foaie de hârtie ce v-a trecut prin minte: IMAGINI, SUNETE, SENZAŢII.

Test 2:   „carne de pui”!

1              2             3             4             5             6             7             8             9             10 …

Acum, notaţi vă rog!

Test 3:  „peşte”!

1              2             3             4             5             6             7             8             9             10 …

Din nou, notaţi!

Buun, mulţumesc frumos!

Acum, dacă sunteţi cum eram eu înainte de a citi cartea asta şi înainte de a fi văzut documentarele pe care vi le voi recomanda la sfârşitul acestei serii, mulţi dintre voi vor fi văzut, în dezordine, chestii de genul:

Test 1: carne de porc

grătar, apă în gură, fum, sarmale, şorici, cârnaţi, BURGER king, muşchi afumat, carne prăjită, rasol, mititei, chiftele, perişoare, hamburgeri, FAST FOOD, hot dog (crenvurşti, pe româneşte), costiţe, tobă, cabanos, salam (de Sibiu, de vară, uscat, cu boia, victoria, parizer…), pateu, cârnăciori de bere, ciolan cu fasole, usturoi şi mămăliguţă, slănină, şuncă, McDOnalds, jumări, şuncă de praga, cotlet împănat...casa bunicilor, la ţară, tăierea porcului de Crăciun, găleata cu lături, pâine uscată, boabe de grâu…

Test 2: carne de pui

copănele la ceaun cu usturoi, „zboară puiule, zboară!”, piept de pui la grătar, şniţele, McNuggets, şuncă de pui, cotcodac, pui la cuptor cu cartofi, ficăţei cu usturoi şi mămăliguţă, supă de pui, ciorbă de găină, pui cu bere, borş, puişori galbeni şi pufoşi, Kentucky Fried Chicken, Punguţa cu doi bani, ouă roşii, aripioare picante, ouă fierte tari, ouă fierte moi, ouă ochiuri, ouă jumări, iarbă, cloşcă, viermişori, piuit, cotcodăcit, cântatul cocoşului dimineaţa, grăunţe, vacanţa la ţară, Hristos a înviat!

Test 3: peşte

pescuit, linişte, cizme de cauciuc, acvariu, peştişorul auriu, Tom şi Jerry, peşte la grătar, ciorbă de peşte, icre, cod, peşte afumat, salată de ton, scrumbii, macrou, somon afumat, peşte cu usturoi, hamsii, dimineaţa devreme, undiţă, linişte, bastonaşe de peşte, Mcfish, fructe de mare, salată cu ton, sushi, apă, mare, lac azuriu, ocean, peşte pane, peşte cu mămăligă, peşte la cuptor, pescuit la copcă, peşte la sare, conservă de peşte, ton cu maioneză, Caviar, crap, păstrăv, ştiucă....

                Daaaaaaaaaa, dragi şi drage, mâncăm multă carne. Sigur nu mâncăm cât americanii, dar mâncăm!

                După părerea voastră, cam câtă din această carne provine din ograda bunicii? Câţi din aceşti porci au văzut vreodată pâine uscată sau lături? Câte din aceste găini au fost vreodată cloşti cu puişori galbeni, căutând viermişori prin iarbă? Câţi dintre peştii din farfuriile noastre au fost pescuiţi cu undiţa, dimineaţa de vreme, în vre-un lac azuriu de un pescar cu cizme înalte?

                De unde vine această carne? Ce fel de carne este ea? Cum este ea produsă? Ce fel de viaţă au animalele pe care le sacrificăm de dragul alimentaţiei? Cum sunt ele ucise, în ce condiţii? Care sunt standardele noastre de calitate? Aşa ca idee, să ştim ce mâncăm, nu?

                Câtor dintre dumneavoastră la testul de mai sus le-a trecut prin minte expresia „fermă intensivă”? Nu cred că aţi fost foarte mulţi. Eu însămi eram relativ inocentă în această privinţă înainte de a începe să studiez situaţia.

                Ce este o „fermă intensivă” o să mă întrebaţi? Păi, pe scurt: este o fabrică de făcut carne.

                În articolele viitoare vă voi povesti trei poveşti: povestea porcilor, a puilor şi a peştilor care zi de zi sfârşesc în farfuriile noastre şi care vă vor da o idee foarte clară despre viaţa şi moartea animalelor cu care ne hrănim.

                E bine, e rău… nu ştiu, hotărâţi dumneavoastră, dragi şi drage!

Cu drag şi mult dor,

Mădă

Astăzi a luat naştere Pagina Publică pe Facebook a acestui blog: http://www.facebook.com/cupicioarelepepamant

Am deschis această pagină pentru a avea la îndemână un instrument de comunicare rapid şi uşor de folosit pentru toată lumea.

Sper să mă ajute să ţin legătura cu voi, dragi şi drage. :)

Aici voi publica ... "Pastiluţele verzi" :) noutăţi, informaţii, curiozităţi ... şi ... vrute şi nevrute ... pe scurt … despre mediul înconjurător.

În plus, sper ca ea să devină un spaţiu unde să ne putem întâlni la o şuetă virtuală, unde să ne putem cunoaşte între noi şi pe noi înşine, unde să aflăm unii de la alţii ce se mai întâmplă ... ca să ştim pe ce lume trăim şi să fim mereu CuPicioarelePePământ.

Vă aştept.

P.S. Asta nu înseamnă că blogul va fi înlocuit: voi publica în continuare articolele pe http://cupicioarelepepamant.blogspot.it iar la apariţia fiecărui nou articol veţi primi o înştiinţare pe Pagina Facebook CuPicioarelePePământ.

Cu drag şi dor,

Mădă

Cât de carnivori suntem?

Dragi şi drage,

Vă propun un mic sondaj:

Cât de des mâncaţi carne?

Ce fel de carne şi în ce formă este gătită?

Unde cumpăraţi carnea?

Vă pupă ... cu drag şi dor, Mădă

Haideţi să...în fiecare zi!

...sau de la mic se face mare, unde-s doi puterea creşte, sau cu o floare nu se face primăvară, dar cu mai multe da, sau ... :) În fine, o să înţelegeţi voi despre ce e vorba!


Dragi şi drage,

Am promis, mai demult, să scriu un articol cu sfaturi practice despre cum să avem o viaţa cât mai verde, cu eforturi minime. 

Azi, încerc să mă ţin de promisiune: mai jos veţi găsi câteva idei foarte simple, pe care le putem pune cu toţii în aplicare chiar de mâine. 
Singurele lucruri de care avem nevoie sunt: voinţă şi puţină perseverenţă! Şi de cât mai multe persoane active!

Gesturi mici dar care, repetate zi de zi, de noi toţi, ne vor ajuta nu numai să trăim mai verde ci şi să cheltuim mai puţin!

Pentru a economisi energie electrică, haideţi să...:

- folosim becuri de iluminat economice, cu tehnologie LED, vom economisi undeva între 80-95% din energia pe care am consuma-o inutil cu becurile tradiţionale cu incandescenţă

- stingem oricum becul (chair dacă e economic), când părăsim o încăpere.

- cumpărăm numai electrocasnice de clasă energetică A (A+++ este cea mai eficientă)

- nu lăsăm televizorul sau alte electrocasnice în stand by (într-o singură zi pot consuma cât trei becuri de 100 de waţi)

- stingem televizorul dacă nu ne uităm la el

- scoatem încărcătoarele din priză după ce am terminat de încărcat bateria telefonului mobil

...în fiecare zi!

Pentru a polua mai puţin şi pentru a consuma mai puţină benzină, haideţi să...

- folosim mai des mijloacele de transport în comun şi bicicleta.

- să cumpărăm, dacă se poate, maşini cât mai eficiente d.p.d.v. al consumului şi cu cât mai puţine emisii.

- să facem cumpărăturile la supermarket o SINGURĂ dată pe săptămână! Şi ideal ar fi să faceţi acest lucru împreună cu o amică sau o familie din acelaşi bloc, folosind o SINGURĂ maşină, of course!

- să ne facem vacanţele cât mai aproape de casă (la mine e un capitol dureros, din păcate trebuie să iau destul de des avionul…)

- Pentru mine e prea târziu…dar haideţi să NU MAI IMIGRĂM! Ca să economisim la cherosen! Prea mulţi români şi prea multe sarmale circulă cu bilet de avion prin Europa şi nu numai! J Este o glumă bineînţeles...ştiu că puţini sunt cei care imigrează de plăcere.

...în fiecare zi!

Pentru a economisi apă, haideţi să...

- facem duş în loc să facem o baie: un duş mediu consumă 160 litri iar o baie plină este de 350 litri

- instalăm la duş şi la robinete dispozitive care reglează fluxul (aceşti regulatori de flux pe bază de aer, odată montaţi la robinetele chiuvetelor si duşului, permit economisirea apei pana la 40 %; au funcţia de a umfla cu aer volumul de apă care curge de la robinet, astfel vom avea un jet mai puternic cu un consum mai mic de apă. 

- închidem robinetul când ne săpunim la duş, când ne radem sau ne spălăm pe dinţi. (lăsând robinetul deschis în timp ce ne spălăm pe dinţi, risipim fără motiv 30 de litri de apă de fiecare dată).

- instalăm un WC cu două tipuri de spălare (flux diferenţial: pentru treaba mică curge mai puţină apă şi pentru treaba mare, mai multă J). De fiecare când tragem apa pierdem 10 – 12 litri de apă. Instalând un astfel de mecanism, o familie de 4 persoane economiseşte până la 30.000 de litri pe an.

- folosim maşina de spălat rufe sau vase la capacitate maximă în loc să îi dăm drumul de mai multe ori pe zi cu mai puţine rufe înăuntru; astfel vom avea o cheltuială mai mică la întreţinere şi vom economisi aproape 10.000 de litri de apă pe an.  

- reparăm robinetele defecte, care picură: imaginaţi-vă că un astfel de robinet pierde 90 de picături pe minut, adică 4000 de litri într-un an!

- mâncăm mai puţină carne! ei bine, da! deşi sună greu de crezut, carnea costă extrem de mult din punct de vedere ambiental. În tabelul de mai jos şi în imaginea imediat următoare, puteţi compara de câtă apă este nevoie pentru a produce diferitele feluri de produse alimentare:

aliment / 1 kg	necesarul de apă / litri
carne de vită	16.000
grâu	1.300
orez	3.400
carne de pui	3.900
1 ceaşcă de cafea	140

Sursa: Barilla Center for Food &Nutrition

- dacă vă place să grădinăriţi, alegeţi plante care au nevoie de mai puţină apă  şi instalaţi un sistem de irigare prin picurare.

Ştiaţi că: În agricultură se risipesc 5,3 milioane de metri cubi de apă. Cu aceeaşi cantitate de apă am putea potoli setea întregii populaţii din Kenya, timp de 270 de ani.

...în fiecare zi!

Pentru a nu mai risipi mâncarea, haideţi să...

- cumpărăm doar ce şi cât mâncăm! Corect e „mai bine mai puţin, decât prea mult!” sunt banii noştri, la urma urmelor!

- dacă totuşi am cumpărat prea mult, haideţi să învăţăm să congelăm şi să refolosim alimentele în exces prelucrându-le: dacă n-aţi mâncat tot pilaful, faceţi o omletă, un consomme din toate jumătăţile de legume rătăcite prin frigider, o salată, un suc, o cremă de fructe de pus peste o cupă de îngheţată dacă aveţi prea multe fructe proaspete şi nu le puteţi consuma ca atare, etc….

- nu cădem în capcana termenelor de valabilitate şi să ne informăm cu privire la etichetele alimentare: „A se consuma de preferinţă înainte de: …” nu înseamnă că produsul scade neapărat la acea dată, ci că trebuie să-l deschidem şi să vedem dacă e sau nu expirat. „Expiră la…” se referă, într-adevăr la un produs foarte perisabil şi periculos, dacă este consumat după acel termen.  Pentru mai multe detalii mergeţi şi pe: http://www.evz.ro/detalii/stiri/capcanele-termenului-de-valabilitate-886519.html

- consumăm mai puţină carne (vedeţi mai sus)

 

Ştiaţi că: În 2010 producţia de carne, la nivel global, a fost de peste 290 de milioane de tone. Experţii estimează că, în 2050, această cantitate se va dubla, ajungând la 465 de milioane de tone. În ţările în curs de dezvoltare se mănâncă 32 de kg de carne pe cap de locuitor, în timp ce în ţările industrializate cantitatea consumată este de 80 de kg pe cap de locuitor.

- consumăm produse locale, româneşti şi, dacă se poate, de la mici producători locali. Haideţi să nu mai mâncăm roşii din Spania, ardei din Turcia, lapte din Germania şi să ajutăm la supravieţuirea ţăranilor români şi a firmelor româneşti producătoare!

Ştiaţi că: România importă cu 16 milioane de euro mai mult vin decât exportă. România a importat, în primele zece luni ale anului 2007, 89.690 tone de lapte şi produse lactate, în valoare totală de 105,3 milioane de euro, şi a exportat de opt ori mai puţin, respectiv 11.829 tone, în valoare de 15,8 milioane de euro Un procent de 70% din materia primă pentru produsele din carne de porc este adusă de pe piaţa europeană (estimare făcută în anul 2008) Consumul total de carne de pasăre în România a fost, în anul 2007, de 370.000 de tone, dintre care 70% au provenit din producţia internă, iar restul de 30% din importuri Piaţa de conserve din legume şi fructe este estimată la aproape 300.000 de tone, din care peste jumătate sunt realizate de produse din import şi aşa mai departe…

- nu mai cumpărăm apă îmbuteliată: apa de la robinet este potabilă, chiar şi în România, da Dragi şi Drage! Haideţi să nu ne mai lăsăm păcăliţi aşa de uşor de televiziune şi campanii de marketing. Apa de la robinet nu ne costă o avere (poate costa de 2000 de ori mai mult decât apa de la robinet), este mai controlată decât apa îmbuteliată, consumând-o nu aruncăm o grămadă de sticle de plastic în mediul înconjurător, nu trebuie să consumăm nu ştiu câţi litri de benzină ca să o transportăm de la supermarket, etc...

Uitaţi-vă, vă rog, la acest clip:

 

Ştiaţi că: Deşi nu există studii care să monitorizeze risipa de alimente în România, din datele unui serviciu de salubritate, lunar se strâng, într-un singur sector 5000 de tone de mâncare aruncată. Motivul? Achiziţiile în exces, calcularea greşită a porţiilor şi obsesia legată de termenele de valabilitate sunt câteva dintre cauzele care îi fac pe români să arunce cel puţin 400 de grame de mâncare zilnic. Deşi câştigă mai puţin decât ceilalţi cetăţeni ai UE, aproape jumătate din gunoiul aruncat de conaţionali este din deşeuri alimentare. "La o medie de 10 mii de tone de gunoi colectat pe lună, între 4 şi 5 mii de tone sunt resturi de mâncare doar într-un sector al Capitalei", a declarat pentru gândul Stelian Minea, de la Departamentul Menajer al firmei de salubrizare Rosal. Astfel, potrivit calculelor gândul, un român aruncă zilnic aproape jumătate de kilogram de mâncare. sursa: http://www.gandul.info/news/goana-dupa-masa-de-sarbatori-cata-mancare-arunca-un-roman-cinci-sfaturi-ca-sa-nu-risipiti-banii-la-gunoi-7807922

...în fiecare zi!

Pentru a consuma mai puţine resurse, când ne apucă shopping mania, haideţi să...

- cumpărăm haine şi încălţăminte din magazine care au o politică ambientală bine pusă la punct

- nu cumpărăm haine şi încălţăminte de proastă calitate, din materiale sintetice, cu etichete incomplete: deşi costă puţin, pe termen lung, nu numai că nu economisim bani ci îi risipim (parol, ştiu despre ce vorbesc din propria-mi experienţă J), mai sunt şi periculoase pentru sănătate: pot conţine coloranţi nocivi, fibre care să dea alergii.  

- conform WWF, este preferabil să cumpăraţi articole din fibre naturale (bumbac, lână, mătase) şi nu din fibre obţinute din prelucrarea petrolului (sintetice, etc…)

- cumpărăm haine vintage, second-hand sau obţinute prin reciclare.

Vreţi să ştiţi mai mult, citiţi şi aici:

http://www.greenpeace.org/romania/ro/implica-te/sfaturiverzi/revolu-ia-din-garderoba-ta/

http://earthdivasblog.com/2010/06/22/the-environmental-impact-of-our-jeans/

Ştiaţi că: Blugii pot fi unul dintre cele mai poluante articole din garderoba noastră? De ce? Din cauza proceselor de colorare, spălare şi finisare. Pentru a produce o singură pereche de jeanşi sunt necesari 1100 de litri de apă. Şi mai mult decât atât, POT AVEA COSTURI SOCIALE ENORME!   Un caz real: în unele fabrici din Turcia, Egipt, Bangladesh, Mexic, Pachistan şi China blugii prespălaţi se obţin prin tratarea lor cu nisip. Practic, blugii sunt băgaţi în nişte maşini de spălat enorme, pline cu nisip şi când ies de acolo par  să fi fost purtaţi ani buni! Ei bine, acest procedeu este foarte periculos pentru angajaţi: în Turcia, mare producător de blugi, nu mai puţin de 5.000 de oameni care lucrau în acest domeniu s-au îmbolnăvit de silicoză (inflamaţia cronică a ţesutului pulmonar). 46 de oameni au murit din acest motiv!

...în fiecare zi!

Ar mai fi multe de spus, prefer să mă opresc aici, la lucrurile esenţiale.

Poate, altă dată, o să stăm la o şuetă mai lungă despre vacanţe, transporturi, jucării, cum să fim green la birou, tehnologie şi deşeuri tehnologice, deşeuri în general, medicamente…ehhheiii dragele şi dragii mei, avem multe de corectat.

Vă rog să încercaţi să...în fiecare zi! :)  De ce? Pentru că, cu siguranţă, de la mic se face mare, unde-s doi puterea creşte, cu o floare nu se face primăvară, dar cu mai multe da! Dacă fiecare dintre noi pune câte una sigur se poate! :)) 

Aştept comentarii, completări, critici, corecturi … orice! numai NU FIŢI INDIFERENŢI…în general! :)

Cu mare drag şi mare dor,

Mădă

Constantin Giurescu: despre ce am avut şi ce am pierdut

- schimbarea la faţă a României, din punct de vedere ambiental -

De multe ori mi se pare că toată povestea asta cu schimbările climatice nu mă priveşte, cel puţin nu în mod direct. Nu vi se întâmplă şi vouă? 

Noi n-avem nimic de-a face cu toată harababura asta! Nu aveţi impresia că în România toate problemele astea legate de mediul înconjurător: efectul de seră, încălzirea globală, schimbările climatice, dispariţia a nenumărate specii de plante şi animale nici măcar nu există, că se petrec în altă dimensiune! Prea seamănă cu scenariul catastrofic al vreunui film american, de la Hollywood, care ne mai arată un fel de a distruge planeta. Ceva de genul: „Apocalipse Now". Un adevăr gogonat inventat peste hotare! 

Ni se pare că tot ce se petrece astăzi, s-a petrecut la fel şi cu ani în urmă - şi va continua şi în anii ce vor veni- ne vine greu să ne descotorosim de viziunea asta statică şi pe termen scurt asupra propriei noastre vieţi, să ne scuturăm de frica de schimbare îndeajuns pentru a vedea schimbarea, chiar şi atunci când riscăm să pierdem lucruri extrem de importante.

Totuşi, dacă mă întrebaţi pe mine, această impresie nu e adevărată: schimbările au loc în fiecare zi, problemele de mediu sunt reale, sunt aici, se întâmplă sub ochii noştri la nivel global, deci şi în România, şi ne afectează pe noi toţi şi toate realităţile noastre cotidiene. Şi va influenţa şi viaţa copiilor noştri.

 Influenţa omului asupra mediului a început de demult, numai că în ultima vreme s-a intensificat înfiorător.

Nu mă credeţi? Dacă aveţi nevoie de o dovadă autohtonă, citiţi mai departe!

De curând am început să citesc Istoria Românilor a lui Giurescu: iată ce scria el la începutul secolului XX despre schimbările suferite de teritoriul nostru de-a lungul timpului, despre ce am avut şi ce am pierdut atât din cauze naturale, cât şi din cauza acţiunilor noastre:

  "Mărturii scrise despre pământul pe care îl locuim azi n-avem decât de vreo 2 500 de ani. În acest timp, înfăţişarea lui nu s-a schimbat în liniile sale generale. În ceea ce priveşte munţii şi cursul râurilor mari, de exemplu, Dunărea, Nistru, Tisa, ele au rămas tot aşa cum era şi în vremea lui Herodot… Trebuie pomenită, în schimb, mărirea Deltei, care creşte astăzi în dreptul vărsării braţului Chiliei cu vreo 70 m pe an. Vâlcovul era odinioară chiar lângă mare; azi este la o distanţă de 13 km .

De asemenea, s-a schimbat înfăţişarea coastei dobrogene în regiunea marilor lacuri de la miazăzi de Deltă. Unde sunt astăzi Razelmul şi Sinoe, odinioară băteau valurile mării. Cetatea greco-romană Histria era zidită pe o insulă aproape de ţărm. Aluviunile aduse de Dunăre s-au depus însă treptat de-a lungul coastei şi, de la o vreme, au închis o parte a mării, care s-a transformat apoi în lacurile sau limanurile de azi. S-au schimbat, de asemenea, cursurile unor râuri mai mici. Aşa, bunăoară, Bârladul se vărsa, pe vremea lui Ştefan cel Mare, de-a dreptul în Dunăre - se cunoaşte şi azi vechiul curs şi avem şi documente care arată acest fapt -, pe când acum el se varsă în Siret. Însuşi cursul Siretului a fost modificat, în partea sa inferioară (judeţele Putna şi Râmnic), prin fenomene naturale, dar şi prin lucrările poruncite de Ştefan cel Mare. Schimbări din acestea de albii se petrec de altfel şi sub ochii noştri. Jiul şi Oltul şi-au mutat gura în acelaşi sens, cel dintâi cu 12 km, cel de-al doilea cu 3 km, spre vest. Nu va mai trece mult şi Putna, în loc să se verse în Siret la miazăzi de satul Călieni, unde e azi confluenţa ei, se va vărsa la miazănoapte, cu vreo 5 km mai sus. În acest din urmă punct, distanţa dintre cele două râuri a ajuns numai de vreo 80 m şi este mereu micşorată, prin dărâmarea malurilor, când vin apele mari.

Unele schimbări s-au produs şi în ce priveşte flora şi fauna. Sub raportul vegetaţiei, înfăţişarea de azi a pământului se deosebeşte de cea existentă acum o mie de ani şi chiar de aceea din vremea fanarioţilor. Mai ales în ultimul secol, prefacerile au fost mari.

În primul rând, pădurile s-au tăiat pe un cap. Acolo unde odinioară erau vestiţi, azi e loc de arătură. Ştie toată lumea, din auzite, dintr-o vorbă de tristă reputaţie, de codrul Vlăsiei. El se întindea pe o suprafaţă considerabilă, între Ploieşti şi Bucureşti. Azi au rămas numai petice de pădure şi, ici-colo, în locul câmpului, câte un stejar singuratic, martor al vestitului codru de odinioară (despre Codrul Vlăsiei pe Wikipedia). Tot aşa s-au tăiat uriaşele păduri ale Teleormanului: însuşi numele, de origine turcă veche, adică pecenegă sau cumană, înseamnă «pădure nebună sau mare» (Cf. Deliormanul, cu aceleaşi înţeles, din Dobrogea de miazăzi.) Şi tot pretutindeni, pe tot întinsul pământului românesc, pădurile au fost lăzuite spre a face locuri de arătură. Mai ales în partea câmpului şi a podgoriei s-a petrecut această prefacere. Nici muntele însă nu a scăpat cu totul, fiind dezbrăcat, şi în multe locuri hoţeşte - de minunata lui podoabă.

Fâneţele s-au împuţinat şi ele. Odinioară, suprafeţe enorme erau lăsate pentru păşunat şi fâneaţă, unele păzite cu străşnicie chiar, cum erau braniştele domneşti şi mănăstireşti. Nenumăratele turme de oi, cirezi de vite albe şi herghelii îşi găseau aici hrana. O dată cu întinderea locurilor de arătură –rezultând dintr-un proces natural de înmulţire a populaţiei, dar şi din dorinţa de câştig mai mare - fâneţele s-au împuţinat şi ele. Pe la sfârşitul veacului al XIX-lea, erau multe sate - mai sunt şi astăzi - care n-aveau un petic de islaz măcar. Se încearcă să se remedieze acum, în unele locuri, această stare de lucruri prin cultivarea plantelor furajere, în special a lucernei şi, din ce în ce mai mult în timpul din urmă a ierbii de Sudan, care e pe cale să adauge o notă nouă înfăţişării Bărăganului.

Dar dacă pădurile şi fâneţele s-au împuţinat, au crescut în schimb foarte mult locurile de arătură. În afară de ce se câştiga prin lăzuire şi prin spargerea fâneţei, regiuni întregi de stepă, ca Bugeacul, Bărăganul şi Burnazul, au fost prefăcute, în cursul veacului al XIX-lea, în lanuri imense, cu recolte·foarte bogate, în anii cu ploaie suficientă.

Tot sub raportul vegetaţiei, trebuie să însemnăm introducerea – acum vreo trei sute de ani - a unei cereale de origine americană, cereală ce a prins grozav şi care şi astăzi constituie o notă caracteristică a peisajului agricol românesc.  Este vorba despre porumb sau păpuşoi. Din vremea dacilor şi romanilor şi până la începutul veacului al XVIII-lea, strămoşii noştri au cunoscut, pe lângă pâine, mămăliga de mei. De atunci încoace, locul meiului l-a luat porumbul, care acum întrece – în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată – însuşi grâul. De origine americană  sunt şi tutunul, cartoful şi fasolea, în locul căreia înaintaşii noştri cultivau o păstăioasă asemănătoare. Numele latin al acestei plante,  fasoleus, a trecut apoi asupra noii plante aduse de peste ocean.

Vom adăuga un cuvânt şi despre viţa-de-vie. Preţuită după cuviinţă şi uneori chiar mai mult de către înaintaşi, ea ajunsese, în timpul celor două milenii de când ştim sigur că se cultivă pe dealurile noastre, la o selecţie naturală. Podgoriile vestite aveau, fiecare, soiul lor de poamă anume: Cotnarii aveau grasa şi feteasca, Nicoreştii crăcana sau băbasca, Odobeştii galbena, Drăgăşanii crâmpoşia. Ajunsesem la o specializare a vinurilor şi, ca o consecinţă a acestui fapt, la un export însemnat. După filoxeră, replantarea s-a făcut fără socoteală, aşa că astăzi, deşi sporite cantitativ, vinurile româneşti nu mai au vechile caracteristici. Soiurile s-au amestecat. Azi, în podgoria românească una din cele dintâi bogăţii ale ţării - e o mixtură neînchipuită.

În ce priveşte fauna, trebuie. să însemnăm două fapte: dispariţia unor soiuri de animale sălbatice şi  degenerarea altora, domestice. Amândouă faptele sunt în legătură cu împuţinarea pădurilor şi fâneţelor. Printre animalele dispărute, pomenim pe locul întâi bourul şi zimbrul (despre zimbru pe wikipedia). Aceste podoabe ale pădurilor Moldovei s-au stins: primul în veacul al XVI-lea, cel de-al doilea în veacul al XVIII-lea. Pe vremea lui Dimitrie Cantemir, zimbrul se mai întâlnea încă, în adâncul codrilor. Cât au preţuit strămoşii acest vânat domnesc se vede şi din aceea că au pus drept stemă a Moldovei capul de bour, alcătuind şi o întreagă poveste în legătură cu descălecatul lui Dragoş. 

Castorul sau brebul a dispărut şi el. I-a rămas însă numele legat de unele locuri şi aşezări, ca de pildă satele Brebu din Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Caraş, Severin, Maramureş, acesta din urmă amintit pe timpul lui Bogdan Descălecătorul, apoi Valea Brebului, Brebii pomeniţi în Moldova: unul în Vaslui, pe timpul lui Alexandru cel Bun, altul, în Neamţ, pe timpul lui Ştefan cel Mare, satul Brebi, în Sălaj etc. Nici măgarul sălbatic sau colunul nu mai există în pădurile noastre. Doar câteva numiri, precum Colunul, poiană în judeţul Dolj, Coluni, loc în judeţul Buzău, Colun, sat în Făgăraş, Coloneaţa în Iaşi şi Vaslui şi Coluniţa în Buzău, îi mai păstrează amintirea. Alte soiuri de animale sălbatice, cum sunt capra neagră şi cerbul, şi un soi de peşte din apele de munte, lostriţa, s-au rărit cu totul şi, de nu se vor lua măsuri de cruţare, vor dispărea şi ele curând.

Degenerarea unor animale domestice este o constatare tristă, dar adevărată. Caii şi boii noştri - mai ales cei moldoveneşti - erau o fală a ţării. Străinii îi preţuiau pe drept cuvânt. Dimitrie Cantemir reproduce chiar un proverb turcesc care spune că «nimic nu-i mai frumos decât un tânăr persan pe un cal moldovean». Şi doar turcii cunoşteau caii arabi! în ce priveşte vitele albe - frumoşii boi moldoveni cu coarnele largi -, ele erau foarte căutate pentru carnea lor, dar şi pentru ieftinătatea lor – de multe ce erau - de neguţătorii străini, mai ales nemţi şi poloni. Şi oile erau de soi ales. Fără a crede ce ne spune Dimitrie  Cantemir despre oile din ţinutul Sorocăi, care aveau - afirmă el – o coastă în plus, sau despre cele sălbatice, care păşteau mergând îndărăt şi ţineau grumazul ţeapăn, un lucru însă e sigur: pentru aprovizionarea curţii sultanului şi a Constantinopolului erau preferate, din pricina gustului lor deosebit, oile de munte moldoveneşti, cărora turcii le ziceau «chivirgic».

Tăierea pădurilor a avut urmări atât în ceea ce priveşte clima, cât şi asupra regimului apelor. Umiditatea a scăzut, uscăciunea aerului a devenit mai pronunţată. Pe de altă parte, râurile au căpătat un caracter torenţial tot mai accentuat. Nemaifiind pădurea care s-o oprească, apa de ploaie se scurge repede pe coastele dealurilor şi munţilor, cărând totodată şi pământul vegetal cu ea.

Rezultatul: sălbăticirea unor părţi însemnate din regiunile străbătute de râuri, o pagubă imensă pentru agricultură şi, în genere, pentru economia ţării.

Pădurea, tăiată fără socoteală, se răzbună."

 Ce-am pierdut:

Elanul	Antilopa Saiga	Tarpanul	Colunul	Bobacul
Brebul	Bourul	Zaganul	Dropia	Foca Calugarita

Sursa: http://aanimale.com/disparute/10animale/Top-10-animale-disparute-in-romania.php

Cu 14 miliarde de picioare pe Pământ...aproximativ!

Dragi prieteni – sau mai degrabă dragă soră…Anushka fiind singura care mă citeşte…deocamdată! – iată-mă-s la a doua încercare pe acest blog, şi zic „încercare” pentru că scrisul nu a fost niciodată punctul meu forte. De vorbit, vorbesc, cum bine ştiu mulţi dintre cei care mă cunosc, de scris, în schimb … mai greu, dar încerc, cerându-mi scuze anticipat :) pentru lipsa de stil). 

           

Am să încerc să conturez o imagine a planetei Terra la ora actuală. Nu ştiu dacă aţi auzit, dar situaţia nu este tocmai roză. De ce? Şi cât de neroză este ea veţi vedea în continuare.

           

Tot acest şir de gânduri a pornit de la o cărticică pe care o citesc în acest moment care se numeşte: „Cum să trăim verde – 100 de idei pentru a proteja mediul înconjurător şi a ne simţi bine”. Ei bine, prima informaţie care m-a lovit din această carte este următoarea: conform Naţiunilor Unite, populaţia globului a ajuns, pe data de 31 octombrie 2011, la 7 MILIARDE de locuitori. La începutul secolului trecut era de 1,6 MILIARDE!!! :-o

           

Imaginaţi-vă că, în acest moment, 7 miliarde de persoane stau pe acelaşi bob de mazăre de acum 200 de ani! 7 miliarde de guri! 7 miliarde de suflete! 14 miliarde de guri! 14 miliarde de picioare!  14.000.000.000. Aş vrea să încerc să descriu cât mai succint ce înseamnă acest lucru. Care sunt consecinţele acestei turme în continuă creştere asupra planetei şi asupra viitorului nostru, luând în considerare câteva elemente esenţiale. Ca să fac totul mai clar, am să scriu acest articol sub forma unui interviu cu mine însămi: o listă de întrebări şi răspunsuri. Lista nu este exhaustivă, dimpotrivă! Vă rog să o completaţi cu orice altă întrebare vă vine în minte! 

Întrebarea nr. 1: 7 miliarde de persoane. Ce le trebuie ca să trăiască? Ce ne trebuie ca să trăim? 

Răspuns: După cum spuneam mai sus, în primul rând ne trebuie hrană, apă, aer; în al doilea rând, o casă, haine, etc. ... 

Întrebarea nr. 2: Şi cum obţinem aceste lucruri? Aşa cum făceam odată? Luându-le direct din natură? Adică ne trezim dimineaţa în grota noastră dragă, ne tragem repede peste cap blana animalului pe care l-am vânat ieri cu arme rudimentare şi plecăm la cules mure şi ciuperci din pădure, bem nişte apă de la izvor şi gata? ... ... ...            

Răspuns: Ei bine, nu! Ne trezim dimineaţa în casa noastră dragă făcută din beton, ne îmbrăcăm cu perechea noastră preferată de jeanşi prespălaţi şi cămăşuţa noastră din bumbac, ne urcăm în maşină, mergem la supermarketul care este la 20 de km depărtare de casa noastră unde cumpărăm carne care provine din ferme intensive, de la animale pline de antibiotice, fructe şi legume pline de pesticide din serele spaniole şi tot felul de alimente pe a căror etichetă apar tot felul de substanţe greu identificabile şi despre care mama natură n-a auzit în viaţa ei, toate acestea înfăşurate temeinic în zeci de straturi de plastic. A, şi să nu uităm de baxul de apă îmbuteliată! 

              

Întrebarea nr. 3: Pentru a putea susţine acest număr impresionant de persoane ce consumăm?

Răspuns:

a)     Păi…în primul rând consumăm RESURSE NATURALE.  Numai pentru a hrăni toate aceste guri avem nevoie de suprafeţe cât mai mari de tern pe care să le cultivăm (pentru a obţine fructe, legume, cereale pentru noi şi cereale pentru milioanele - dacă nu miliardele - de animale pe care le consumăm zilnic.) Pentru a obţine aceste terenuri, tăiem pădurile, pentru a le iriga, secăm râurile, distrugând, astfel, toate speciile animale şi vegetale care trăiau în aceste habitate. Ceea ce înseamnă că în sens propriu consumăm planta pe care trăim! Adică ne mâncăm craca de sub cele circa 14 miliarde de picioare!

b)     Şi apoi consumăm ENERGIE!

           

Întrebarea nr. 4: Ce energie folosim la ora actuală? 

Răspuns: Folosim mai ales energie din surse neregenerabile, în special combustibilii fosili (petrol (37%), cărbune (25%), gaze naturale (23%) şi energia nucleară (6%). În ceea ce priveşte energia din surse regenerabile, din păcate nu este folosită îndeajuns: biomase (4%), hidroelectrică (3%), solară (0,5%), eoliană (0,3%). Datele prezentate de wikipedia sunt destul de vechi, din 2004, dar dau o imagine destul de reală proporţiilor).

          

Întrebarea nr. 5: De ce nu e bine că folosim combustibili fosili?

Răspuns: Unu la mână: Ştiaţi că cererea globală de petrol a ajuns la 88 de milioane de barili Pe Zi faţă de 1900 când producţia mondială de petrol era undeva la 150 de milioane de barili Pe AN? În cursul anilor 2000 au fost extraşi 28 de miliarde de barili, de 180 de ori mai mult.  Veste bună, nu? O fi Pământul mic, dar e plin ochi cu petrol! O fi el plin cu petrol, dar acest lucru nu va dura pentru totdeauna. Deja în 1956, un cercetător american,  M. King Hubbert,  vorbea despre „Vârful petrolului” (în engleză, „Peak Oil”), momentul în care rata maximă de extracţie a petrolului la nivel mondial este atinsă, după care rata de producţie intră definitiv în declin.   Ei bine, mulţi cercetători susţin că acest vârf al petrolului a fost deja atins (pentru mai multe informaţii: http://en.wikipedia.org/wiki/Peak_oil, în engleză). 

Doi la mână: Problema este nu numai că aceste substanţe nu sunt infinite, ci că folosirea lor este principala sursă pentru o altă enormă problemă a planetei noastre: ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ.

Întrebarea nr. 6: Ce este mai exact încălzirea globală?

Răspuns: Încălzirea globală este fenomenul de creştere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeţei Pământului a crescut în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 °C.

           
Întrebarea nr. 7: Ce e rău în faptul că ne încălzim un pic? 

Răspuns: Încălzirea globală are efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină sau va determina ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări privind sănătatea oamenilor.  (Informaţiile despre acest fenomen sunt preluate de pe pagina Wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Încălzirea_globală)

Aici puteţi vedea un filmuleţ foarte interesant şi clar despre ciclul carbonului:
http://climate.nasa.gov/ClimateReel/CarbonCrisis/

Ei, dragii mei, ce spuneţi? Frumos nu?

În articolul viitor sper să reuşesc să fac o listă de sfaturi simple pentru ca fiecare dintre noi să poată să înceapă să facă CEVA, ORICE, un GEST CÂT DE MIC, pentru a SCHIMBA LUMEA ÎN CARE TRĂIM!